„Iată, Eu stau la uşă şi bat; de va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine.”
I-am auzit glasul dintotdeauna, însă timp de 25 de ani am refuzat să-I deschid uşa. Am ales, în schimb, să trăiesc după propriile mele reguli şi convingeri influenţate de actualul mers al lumii.
Credeam că aşa mă voi împlini şi voi găsi fericirea. Credeam că dacă Îi voi deschide uşa, libertatea îmi va fi îngrădită, aşa că am ales libertatea. Am ales să îmi satisfac toate curiozităţile, toate pornirile şi toate plăcerile pe care acest Dumnezeu mă sfătuia să le evit. Şi… după cum era şi firesc, după ani întregi de rătăcire, am ajuns la concluzia că vin de nicăieri şi mă îndrept spre nicăieri. Viaţa nu avea absolut niciun sens. Orice plăcere se consumă rapid, orice agoniseală, orice succes din lumea aceasta păleşte imediat, după care urmează sentimentul de gol, sufletul însetează după altceva. Aveam libertatea de a face orice, dar nimic nu mă mulţumea, nimic nu mă împlinea, nimic nu dura. Credeam că prin plăcere voi ajunge la bucurie, însă nimic material, nimic limitat, nimic efemer nu asigură o bucurie care să dăinuie mai departe de consumarea acelui ceva.
Şi totuşi…pe lângă acest non-sens pe care îl trăiam, Cineva încă bătea răbdător la uşa sufletului meu şi… Am ales să-I deschid, am ales să CRED. Din acel moment, viaţa mea s-a schimbat radical. Aş putea spune că m-am născut din nou. Am înţeles că înţelesesem totul greşit. Libertatea de care credeam că mă bucur înainte, nu era decât robia patimilor şi plăcerilor care mă făceau în multe feluri, dar numai liberă nu.
Adevărata libertate este atunci când poţi face ORICE, dar ai puterea de a alege să faci doar ceea ce-ţi este de folos, doar ceea ce este bine.
De când am îmbrăţişat credinţa creştin-ortodoxă, de când L-am acceptat şi primit pe Hristos ca Dumnezeu, Mântuitor şi Stăpân al meu, împreună cu Dumnezeu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, am dobândit curajul de a fi altfel, de a merge împotriva curentului, am câştigat demnitate, verticalitate. Am înţeles că nu numai eu contez pe lumea asta, a început să-mi pese mai mult de cel de lângă mine, am început să încerc să înţeleg oamenii, să încerc să-i iubesc.
Am înţeles de ce exist, de unde vin şi încotro mă îndrept. Am un scop clar în viaţa mea: mântuirea sufletului meu şi petrecerea în veşnicie cu Hristos şi cu sfinţii. Iar acest scop întrece orice alt scop lumesc care oricum îşi are sfârşitul în groapă sau mai devreme.
Cred în Dumnezeu pentru că viaţa fără El este un nonsens, o luptă ce nu merită luptată.
După ce am făcut pasul cel mare şi am ales să cred, o forţă necunoscută m-a ajutat să îmi depăşesc toate temerile, toate obişnuinţele, să las în urmă toată viaţa mea de până atunci şi să încep o viaţă nouă. Singură nu aş fi fost capabilă de o asemenea lepădare.
Sufletul meu îmi spune că aceasta este Calea. Nu am niciun dubiu, iar această stare îmi aduce multă bucurie. Am învăţat să mă bucur. Chiar şi atunci când pare că lucrurile nu merg tocmai bine, îmi aduc aminte că Cine veghează asupra mea şi a tuturor şi imediat se aşterne înăuntrul meu pacea şi bucuria… O bucurie sfântă.
Alexandra, 27 de ani, București
FOARTE FRUMOS ma bucur sa te gasesc, aci in pagina asta cu cuvinte asa frumose si nu numai tu, mai multi oamnii care au in suflet si inima lor si in gandul lor pe Dumnezeu, Domnul nostru IISUS HRISTOS fara EL nu exista nimic.
FOARTE FRUMOS ma bucur sa te gasesc, aci in pagina asta cu cuvinte asa frumose si nu numai tu, mai multi oamnii care au in suflet si inima lor si in gandul lor pe Dumnezeu, Domnul nostru IISUS HRISTOS fara EL nu exista nimic. DOAMNE AJUTA
Sa fii binecuvantata
,Alexandra!!Ai ales calea cea buna,sa fii fericita!!!!