De ce cred în Dumnezeu? Mai presus de a crede, Îl simt în viaţa mea. L-am simţit de mic, de când mă privea din icoană, cu ochii Săi blânzi, când spuneam ”Îngeraşul” învăţat de la bunica. Îl simt atunci când privesc un copil şi văd gingăşia chipului Său. Îl simt atunci când o furnică se pregăteşte de iarnă şi mă copleşeşte grija Lui pentru cele mai mici fiinţe. Îl simt atunci când plouă cu soare şi mi se dă şansa de a vedea o bucăţică din Rai. Cred în El, pentru că S-a arătat prin Fiul Său, prin sfinţii care, crezând în El până la moarte, i-a preaslăvit prin cinstite moaşte.
Mai presus de toate, cred în Dumnezeu pentru că mi-a arătat cum să mă salvez de mine. Când mi-a fost mai greu în viaţă, când L-am rugat să ajute pe aproapele meu, când i-am cerut să-mi arate o cale, a intervenit în viaţa mea. Şi aşa i-am simţit iubirea, pentru că, până la urmă, Dumnezeu este iubire. O iubire iertătoare, odihnitoare, copleşitoare, ce desfată sufletul. Şi, în noroiul păcătos fiind, cred şi simt că nu-şi întoarce faţa de la mine, ajutându-mă în războiul duhovnicesc.
Iar celor care nu cred, îi îndemn să facă un exerciţiu: să intre într-o biserică, să se aşeze pe-o bancă sau să stea în genunchi şi să privească chipurile din icoane. Să stea un timp acolo, dându-şi voie sufletului să uite de cele de-afară. Atât.
Daniel, 27 ani, Suceava
Adevarata credinta este aceea care nu are la baza un motiv. Pur si simplu CRED. Si atat. Nu pentru ca m-a ajutat, nu pentru ca m-a salvat de la moarte, ci pentru ca am crezut dintotdeauna..
Iubirea, credinta, sunt daruri de la Dumnezeu.