De ce cred în Dumnezeu?
Simplu!
Nu am fost o persoană apropiată de biserică mult timp, mulţi timp am rătăcit prin coclaurile întunecate ale acestei lumi, mergeam la biserică doar în Săptămâna Mare la Denii şi la împărtăşit şi spovedit, bineînţeles că nu era suficient pentru golul din sufletul meu care se făcea din ce în ce mai adânc. Nu l-am renegat niciodată pe Dumnezeu, ştiam că există, spuneam rugăciunea Tatăl Nostru, știam Crezul şi cam atât… Toate astea până într-un an destul de delicat al vieţii mele când eram copleşită de propriile probleme şi nu neapărat de problemă, cât de gândurile întunecate şi păcatele în care mă afundasem, eram disperată, nu puteam să mă concentrez la facultate etc.
Atunci am auzit prima dată de părintele Arsenie Boca, la televizor şi s-a produs un declic. Am început să caut, să citesc mai mult despre Dumnezeu şi nu găseam decât articole despre cât de mare este dragostea Lui pentru oameni şi eu nu înţelegeam… până când, într-o zi picioarele m-au purtat la El Acasă, în biserică, unde întâmplător un preot, care mai apoi mi-a devenit părinte duhovnic, spovedea. După două ore în care am spus cam tot ce aveam pe suflet, nu pot să exprim liniştea şi bucuria care am simţit-o. De atunci am rămas în biserică, mă spovedesc şi împărtăşesc regulat şi vreau să spun că viaţa mea s-a schimbat foarte mult, asta pentru că eu m-am schimbat, mai bine zis El m-a schimbat.
Am realizat cu uimire cât de mult m-au ajutat Dumnezeu şi Măicuţa Domnului chiar şi în anii când nu eram aproape de biserică, în momente de cumpănă au apărut oameni care s-au oferit să mă ajute.
Cum aş putea să nu-L iubesc şi să nu cred în El, când avem un Dumnezeu atât de minunat? Cum să nu cred în El când eu nevrednică nu am făcut mai nimic şi el mi-a dat practic dragostea Lui fără ca eu să o cer, a venit în viaţa mea atunci când Samarineanul Milostiv a avut grijă de mine?
Închei această mărturisire printr-o rugaminte către toţi cei care încă mai sunteţi sceptici în legătură cu credinţa noastră strămoşească. Nu mai ascultaţi partea raţională din voi care este încăpăţânată şi nu crede decât ce vede, Dumnezeu vine tainic în vieţile noastre, ale tuturor, ne ajută atunci când avem cel mai mult nevoie, trebuie doar să credem, să ne rugăm, să-L mai şi chemăm în vieţile noastre. Nu căutaţi vindecări în toate reclamele care apar pe piaţă şi în credinţele orientale când noi avem un Dumnezeu care doar ce te vede că ridici ochii spre cer şi îţi sare în ajutor, cu Măicuţa Domnului şi cu toţi Sfinţii care se roagă pentru noi.
Anne-Maria Marin
„Cred Doamne,ajută necredinţei mele! „.Așa este, din păcate, credinţa mea,deși am trecut demult de anii tinereții (totuși,paradoxal, mă simt tânăr încă,la cei 56 ani împliniţi astăzi !!!).Dacă aș „avea credinţă cât un grăunte de muștar”,n-aș mai supăra pe Domnul cu păcatele mele. Însă,din marea milă a Bunului Dumnezeu,am totuși nădejde în îndurarea fără margini a Iubirii Lui Dumnezeu pentru toţi cei care se întorc la El cu inimă SINCERĂ și SMERITĂ.Faptul că avem CUI ne destăinui toate frământările sufletului,toate căderile și că putem primi Iertare pentru toate acestea,că putem să punem început bun vieţii noastre pământești,cu consecințe directe și în Viaţa Veșnică,sufletul fiind nemuritor,mi se pare cel mai mare dar pe care Bunul Dumnezeu ni l-a făcut nouă oamenilor !!!
De aceea,credinţa mea,(atâta câtă este),este mai degrabă rațională, cerebrală,dacă pot să zic așa și mai puţin din inimă.Totuși,prin încercările pe care Bunul Dumnezeu le îngăduie asupra mea,trag nădejde să-mi sporească Domnul și credinţa,(deși cu siguranță vor fi destule căderi pe cale),iar inima să fie „înfrântă și smerită” și atunci „Domnul nu o va urgisi” !!!
Sunt conștient că „prin multe necazuri se cuvine nouă” a intra în Împărăţia Cerurilor și ar trebui să nu mă tulbur atunci când acestea vin, dar nu este așa :uneori mă tulbur și-mi dau seama de puţina mea credinţă.Atunci mă rog mai mult decât de obicei,uneori și mai intens, iar Domnul în mila Lui nemărginită rezolvă problema respectivă,nu pentru că aș merita, ci pentru că ne iubește pe toţi cu „asupra de măsură”.
Cred că de aceea Bunul Dumnezeu a făcut bărbat și femeie,iar prin Domnul Iisus Hristos a binecuvântat nunta,pentru ca și omul să-și poată da seama ce înseamnă să aibă copii,și așa cum un părinte așteaptă de la copiii lui să fie cuminți, ascultători și cinstitori faţă de el,să se iubească între ei, tot la fel trebuie să fim și noi faţă de Bunul Dumnezeu !!! Măcar la acest nivel să fim ,căci dacă vom putea înţelege acest lucru ,ne va da Domnul și mai mult ,deoarece „Dumnezeu dragoste este” și are „de unde da,dacă are cui da”(Părintele Paisie Olaru).
Slavă Domnului,că m-a învrednicit de ajunge până aici și mila Lui să fie cu noi cu toţi !!! Amin și Doamne ajută tuturor !!!