Eu cred în Dumnezeu pentru că am descoperit că Dumnezeu e iubire. Am fost ateu ani buni pentru că mi-am format ideea de credinţă pornind de la oameni şi de la cum îşi manifestă ei aşa-zisa „credinţă”, nu de la Dumnezeu. Eram revoltat de faptul că lumea a uitat să iubească şi să aprecieze. Dacă asta însemna credinţă, am zis că în acest caz mie nu-mi foloseşte aşa ceva.
Dar am întâlnit o fată acum un an şi ceva care mi-a arătat că iubirea există, şi că nu sunt un visător irealist. Că ceea ce eu cred e bine, şi există, şi că şi ea simte la fel.
Această fată este foarte credincioasă, şi a încercat să mi-L prezinte pe Dumnezeu de mai multe ori, fără succes imediat totuşi. Dar a trecut timp, şi viaţa ne-a încercat de multe ori, iar eu am ajuns să experimentez momentul în care, ateu fiind, disperat, i-am cerut ajutorul Lui Dumnezeu în ceva ce părea imposibil.
Nimic nu s-a comparat cu momentul în care mi s-a oferit şansa să o strâng iarăşi în braţe pe cea pe care o iubesc, deşi aveam practic restul lumii împotriva noastră. În acel moment simţeam cum nu mai contează nimic. Cum totul, absolut totul, era exact unde trebuie să fie, exact când trebuie să fie, şi că totul era bine. Simţeam cum ceva mai mare ca mine aprobă acea întâmplare, cum munţii s-ar fi dat la o parte ca să facă loc acelui eveniment.
L-am simţit pe Dumnezeu cum m-a ajutat, şi cum m-a sprijinit. Simţeam doar iubire şi bunătate, în cea mai pură stare a lor, şi am realizat atunci că la asta s-a referit cea pe care o iubesc când îmi vorbea de Dumnezeu. Că acela este Dumnezeu, şi că aceea este credinţa, şi că de acolo porneşte fiecare fărâmă a universului, şi se aşează în ceea ce vedem în jurul nostru.
Am realizat că nu e vina Lui Dumnezeu pentru credinţa defectuoasă a oamenilor, ci e vina lipsei noastre de înţelegere, şi în special, de iubire, şi sunt, aşadar, hotărât să nu renunţ la cea pe care o iubesc, pentru că sunt în stare să trec peste lumea întreagă cu ea iubindu-mă la rândul ei şi cu Dumnezeu alături de mine, sprijinindu-mă.
Un tânăr de aproape 19 ani
Am simtit putere lui Dumnezeu , intrun moment de cumpana a vietii mele, cand medicii nu ma puteau trezi din anestezie si totusi traiesc, azi(nu dau amanunte)Si de atunci sunt permanent ajutata si sunt convinsa ca totul este din credinta, de la Dumnezeu, fiul sau Iisus Hristos si de la rugaciunile Maicii Sale! Si de atunci, din 1986 , traiesc cu aceasta credinta si sunt bucuroasa ca m-am orientat spre Dumnezeu!Si sunt in permanenta ajutata in momentele de cumpana si nu numai!multumesc, Doamne!
M-a ajutat Dumnezeu in multe momente din viata mea, dar cel mai mult m-a ajutat chiar si atunci cand eu imi pierdusem speranta. Am avut o durere in gat si la o prima ecografie a aparut o formatiune foarte suspecta neregulata, vascularizata, de 2 cm care m-a facut sa ma duc cu gandul la ce este mai rau. Au urmat apoi analizele de sange care la fel au iesit cu valori mai care indicau inflamatie si ca ceva nu este in regula. Am plans si m am rugat la Sf Nectarie si am citit Acatistul Maicii Domnului Pantaneasa, m-am rugat sa o declare o simpla infectie si sa scap de punctie si operatie desi toate pareau sa duca la asta. In ziua controlului la endocrinolog am fost cu toate analizele, m-a ascultat atent si dupa ecografie am auzit cuvintele magice,,este doar o infectie, o sa-ti dam niste medicamente”, in momentul ala nu mi a venit sa cred, in capul meu deja urma punctie si operatie cel putin. Nu va pierdeti nicioadata speranta, rugati-va si invatati ceva din incercarile vietii.