Dragilor, ideea acestui proiect mi-a venit citind o carte ilustrată pentru copii numită Cel mai minunat dar, scrisă de Max Lucado. Aici am aflat cum într-un orășel, toate personajele create din lemn, de același sculptor, sărbătoreau o dată pe an Ziua Creatorului lor, ziua celui ce le-a dat viață, Eli, care în limba ebraică înseamnă chiar „Dumnezeu”. Fiecare încerca să-i pregătească un dar cât se poate de special pentru a-și arăta recunoștința. De Ziua Creatorului se întâlneau toți în fața casei lui și-și aduceau darurile, oferindu-le într-un mare spectacol.
Atunci am realizat cât de frumos este faptul că noi, toți oamenii de pe acest pământ, avem același Creator, același Dumnezeu Care ne-a creat cu multă iubire și ne-a dăruit viața veșnică. Atunci am realizat, ce frumos ar fi ca toți, odată pe an, să ne întâlnim și să-i aducem mulțumire lui Dumnezeu pentru că ne-a dat viață. Acesta este cel mai minunat dar al nostru, viața.
Ce frumos ar fi ca noi, cei peste 6 miliarde de oameni de pe acest Pământ, să ne oprim din toate activitățile noastre o singură zi pe an și să-L slăvim pe Dumnezeu, să-i mulțumim Tatălui, Fiului și Sfântului Duh că ne-a dat viață, și ne-a oferit un Univers atât de frumos, o planetă Pământ fascinantă, mai frumoasă decât toate palatele închipuite de noi în vise și povești.
Creatorul nostru, Dumnezeu Cel în Treime Slăvit, nu doar că ne-a creat din iubire, dar S-a făcut și Om ca noi și rămâne Om ca noi în veșnicie. Ziua în care Cel Veșnic și fără de început S-a făcut Om, este ziua pe care noi astăzi o avem în umanitate cu numele de ziua Crăciunului. Ziua Crăciunului este ziua în care S-a născut Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu adevărat ca și Tatăl, ca și Duhul Sfânt.
Are și Creatorul nostru o zi în an în care Îi mulțumim și îl slăvim, este ziua Sa de naștere ca Om, 25 decembrie, momentul zero când Veșnicia s-a înscris în timp. Ca Dumnezeu este nenăscut, neînceput, atotputernic, în afara timpului, veșnic, Unul fiind și Același fiind, neschimbat, dar ca Om are o zi de naștere, aceea în care Maria, cea mai curată fecioară de pe pământ, L-a născut pe Cel Fără de ani. Așa a devenit ea Născătoare de Dumnezeu.
Ziua Creatorului nostru este ziua Nașterii Creatorului nostru ca Om din Fecioara Maria.
De aceea, am considerat oportun, ca fiecare din noi să-i mulțumim lui Dumnezeu prin mărturiile noastre. Să-L felicităm pe Creatorul nostru pentru ideea inspirată de a-mi da naștere și mie, și ție, și tuturor oamenilor din istorie.
Acest site adună în sine mărturii ale unor oameni care mărturisesc de ce cred ei în Dumnezeu, și prin mărturia lor arată de fapt de ce își iubesc Creatorul.
(Claudiu Balan)
Multumesc pentru oportunitatea de a spune tare si raspicat de ce cred. Cred in Dumnezeu cu toata finta si sufletul meu, si pana in anul 2008 am crezut, am fost in pelerinaje, la biserica. Dar atunci in urma unui accident, am ajuns in coma si doar Dumnezeu si cu voia lui am primit o a doua sansa la viata. Multumesc in fiecare zi ca sunt alaturi de familia mea, multumesc pentru fiecare clipa care o traiesc, o simt, Doar puterea cereasca a putut face sa ma readuca printre cei dragi, sa imi aduca in cale oameni minunati, iubitori, care au fost si sunt alaturi de mine. La fiecare pas multumesc si simt o caldura si liniste, poate cei care au habar sau au simtit asa ceva ma inteleg, Va multumesc tuturor care postati, cititi, multumesc si celor care ne criticati, nu are importanta, Credinta mea nu o va schimba nimeni si nimic de oriunde ar fi, Doamne ajuta tuturor
Într-adevăr … ce minunate sunt creațiile lui Dumnezeu: ciumă, lepră, sifilis, SIDA, holeră, hepatită, viermi intestinali, țânțari, purici, ploșnițe, musca ȚEȚE etc. Iar Universul cel frumos și planeta Pământ cea fascinantă încearcă să ne omoare la tot pasul (cutremure, inundații, vulcani, tsunami, meteoriți, asteroizi, comete). Singura chestie fascinantă la Univers e faptul că e mult mai mare decât ar trebui să fie: cel puțin 14 miliarde de ani lumină în diametru și miliarde de galaxii pentru un amărât de fir de praf cu niște maimuțe pe el. Mai multă ineficiență nimeni n-ar putea să-și imagineze (de fapt cuvântul „ineficiență” e un eufemism obscen).
@Elena: Ai zis că „doar Dumnezeu si cu voia lui am primit o a doua sansa la viata.”. Nu uita că de la Dumnezeu ai primit în primul rând accidentul și coma. N-ai pentru ce să-i mulțumești.
Cred că înțeleg de ce Dumnezeu se ascunde de noi. Dacă aș fi în locul lui, și mie mi-ar fi rușine de ce am făcut.
Iar despre viața veșnică, e doar pentru câțiva „aleși” și anume aleși ÎNAINTE DE ÎNTEMEIEREA LUMII. Mai citiți Biblia.