Pentru că S-a coborât şi S-a născut în grajdul din inima mea, a găsit două-trei paie curate în mizeria găsită acolo, m-a surprins cu o îmbrăţişare… şi ce îmbrăţişare, a făcut lumină în întuneric, mi-a arătat că sunt un pahar, mai mic sau mai mare, şi că nu trebuie să mă oftic pentru că sunt prea mic faţă de unul sau să mă mândresc prin faptul că sunt mai mare decât altul, ci să încerc cu toată fiinţa mea să mă umplu, mi-a arătat că sunt într-o cursă continuă şi că nu trebuie s-o câştig, ci doar s-o termin… Pentru asta cred în Dumnezeu!
Nu cred în schimb în mine, dumnezeul, pe care mi l-am creat. Am învăţat o viaţă cum să-i satisfac plăcerile, să-i aduc ofrande şi sacrificii. Da! Am crezut mult în mine, m-am făcut propriul dumnezeu… până când L-am descoperit pe adevăratul Dumnezeu, ghici unde, înlăuntrul meu… şi în voi toţi. Amin!
Nicolae… „arhiereu, temător de Dumnezeu” – cum mă blagoslovea o mătuşă dragă