Să încep cu începutul: aveam 16 ani şi tata făcea mare zarvă în timpul postului Paştelui cum că nu avem voie să ascultăm muzică, să nu mâncăm de dulce, să nu mergem la film la cinema pentru că este interzis !
Este post! Nu ne explică ce a făcut Dumnezeu pentru a salva omenirea.. nu! Pur şi simplu nu ai voie! Fire răzvrătită, inimă zburdalnică de copil… am început să urăsc postul şi chiar sărbătorile. La scurt timp de când în sufletul meu se cuibărise ura… am avut un vis: se făcea că eram cu fratele şi mama şi tata în casa noastră, în sufragerie, ne uităm la televizor şi dintr-o dată au început să se deschidă şi închidă uşile din casă şi să se aprindă luminile la bucătărie unde ştiam că nu este nimeni, mama mi-a spus să merg să verific de ce se trântesc uşile, dar nu m-am ridicat. Apoi mama a mers singură să verifice şi atunci am auzit o bubuitură puternică… toţi ne-am repezit spre bucătărie să vedem ce se întâmplă… mama era trântita jos lângă dulap şi era foarte răvăşită, speriată, ochii îi ieşeau din orbite, iar dulapul era zgâriat tare, ca şi cum gheare de escavator au zgâriat lemnul, podeaua de la bucătărie era şi ea smulsă din loc, covorul rupt.. era groaznic! M-am apropiat de mama pentru a o ajuta să se ridice, iar ea strigă: fugiţi mama! Fugiţi! Atunci am întrebat-o: mama de ce ? Ce a fost? Şi mama mi-a răspuns: Fugiţi mamă, diavolul! Atunci, în vis, m-am aşezat în genunchi lângă mama şi am început să spun rugăciunea Tatăl nostru.. tremurând de groază… în acele momente m-am trezit din vis.
Țin minte că eram aproape paralizată de frică… îmi simţeam corpul amorţit şi îmi era frig…. nu am avut puterea să mă ridic, să fug în cameră la mama, dar ştiu că din acel moment am înţeles că dacă întorc spatele lui Dumnezeu, acel urător de oameni vine. Din acel moment pot spune că nu m-am mai îndoit o clipă că Dumnezeu există! Recunosc că postul nu l-am respectat aşa cum ar fi dorit tata, dar am avut mereu „discuţii”cu Dumnezeu şi Îl rugăm să mă ierte pentru că nu postesc, dar İl iubesc şi cred în EL.
Anii au trecut şi credinţa în Dumnezeu a rămas în mine, dar fără să fac prea mulţi paşi către El, ştiam despre sfinţi doar din icoane. Ştiam câte ceva despre Sfânta Treime, dar nimic profund. Aşa stând lucrurile cred că Bunul Dumnezeu a vrut să înţeleg cum lucrează El prin Sfinţii Săi.
Acum 2 ani soţul meu (40 ani) slăbea şi nu mai avea putere să meargă repede, obosea, devenea tot mai palid. Eu îl tot rugăm să meargă să îşi facă analize la sânge, dar el refuza spunând că în urmă cu vreo 10 luni îşi făcuse un control general al sângelui şi că nu are cum să fie ceva grav, căci analizele îi ieşiseră foarte bune. Era început de decembrie şi cu 2 zile înainte de ziua Sfântului Nicolae, era trecut de miezul nopţii, dormeam şi am auzit în ureche tare şi răspicat: Scoală! Tu dormi şi soţul tău moare! Scoală! M-am trezit din somn şi am început să plâng în hohote, soţul meu s-a trezit buimac şi m-a întrebat speriat ce faci?! Plângi?… i-am răspuns, printre hohote, că este foarte bolnav şi ca să meargă la control neapărat… nici nu am putut să îi spun exact ce auzisem pentru că nici nu voiam să cred aşa ceva, el soţul meu fiind tot ce am pe lume, deoarece nu avem copii.
Atunci noaptea soţul meu mi-a promis că va merge la control şi să-i fac o programare. Am sunat dimineaţa la un cabinet particular şi am luat o programare pentru 6 decembrie (Ziua Sf. Nicolae). A făcut analizele la sânge şi un ecograf şi după-amiază acelei zile am aflat că soţul meu are hemoglobină 5.9 şi se observă ceva pe colon… deci de urgenţă trebuia internat pentru că avea hemoragie internă şi era în pericol de a intra în comă din pricina insuficientei sângelui. Aşa a început coşmarul, avea cancer la colon stadiul 3b, ieşise din intestinul gros deja tumoarea şi se lipise de prapur, invadase 2 din ganglionii limfatici… Aşa că a fost imediat internat, i s-a făcut transfuzie de sânge aproape 2l şi jumătate, deja ajunsese cu hemoglobină 5,3 când a fost internat. A doua zi a fost operat şi după o lună a început tratamentul cu citostatice. Timp de 6 luni a făcut tratament intensiv cu citostatice. Atunci am cerut ajutorul Sfinţilor Nectarie, Spiridon, Nicolae şi a Măicuţei Domnului. Abia atunci am citit despre minunile făcute de Sfinţi, de apostoli, atunci am simţit ajutorul Sfinţilor şi a Măicuţei Domnului.
Soţul meu a trecut destul de uşor prin acele 6 luni de tratament, nu a vărsat niciodată şi la sfârşitul celor 6 luni analizele au ieşit bune. Tomograful şi toate analizele arată şi astăzi după 2 ani de la operaţie că este sănătos!! Nu face nici un tratament în prezent. Este sănătos! Am mers să mulţumim Sfântului Nicolae la Mira (Demre Turcia) şi în pozele făcute acolo au ieşit diferite siluete, ce nu se observau cu ochiul liber, dar care ne-au atras atenţia atunci când am vizionat pozele descărcate în calculator. (Vi le ataşez) Tot ce pot să vă spun este că am simţit prezenţa Sfinţilor în toată acea perioadă! Atât de reală, încât, mi-a fost ruşine de cât de puţine ştiam despre aceşti Mari Sfinţi părinţi. Şi cu toate acestea încă sunt o nevrednică de milă şi ajutorul lor şi de iubirea necondiţionată a lui Dumnezeu unul în Sfânta Treime Tatăl şi Fiul şi Sfântul Duh!
Doamne ajută!
(Aneta Okuton)
