Părintele Constantin Prodan, preot paroh la Biserica „Sfântul Mare Mucenic Mina” Păcurari din Iași, a răspuns cu drag la întrebarea campaniei noastre: „Tu de ce crezi în Dumnezeu?”. Mai jos puteți vedea răspunsul sfinției sale:
1. Credința?
Cuvântul ”credință” e o etichetă prea mică pentru sentimentele și relația pe care o am cu Dumnezeu. El exprimă mai mult o raportare rațională față de Dumnezeu. Sfântul Pavel spunea că ”credința este din auzire” (Romani 10, 17) adică raționalitatea credinței se alimentează prin cuvântul care este articulat prin materie. Dar relația cu Dumnezeu este cu mult mai mult decât atât. E ca și diferența dintre logica ce o au cuvintele unei poezii și emoția autorului transmisă și receptată de cititor. E ca și cum privind la omul de lângă tine vezi mai mult decât un trup, vezi o persoană.
2. Raportări greșite ale științei față de credință
În general, când ”știința” discută despre credință, se observă o abordare superficială și arogantă a problematicii, ridiculizându-se subiecții analizei. Acest tip de atitudine, bazată și pe o precară cunoaștere a Bibliei și a teologiei, duce la concluzii greșite și lozincarde. Nu țipând una la alta sau încrucișând două monologuri ci abordând un dialog deschis, sistematic și constant ar ajuta în mod real ambele părți.
Dacă Dumnezeu a creat materia, teologia trebuie să țină cont de legile pe care Creatorul le-a sădit în ea, respectând actul științific (Sir. 38, 1, 6). De cealaltă parte, teologia poate arăta direcții de parcurs în efortul științific dar și să apere omul în fața răcelii calculelor. Iar știința să ”țină cu picioarele pe pământ” teologia și să ofere un cadru onest de manifestare a acesteia. În schimb, autosuficiența nu te poate decât îndepărta de adevăr.
3. Stângăciile științei
Nenumărate au fost concluziile ”infailibile” ale științei dar care au fost dovedite ca fiind eronate de următoarele generații de cercetători (a se vedea chiar și recentele critici aduse Teoriei relativității a lui Albert Einstein precum și reformulările privind apariția Universului ș.a.m.d.). Acesta nu este un aspect condamnabil al științei ci face parte din frumusețea eforturilor umane de a cunoaște, iar a recunoaște propriile erori este unul din marile merite și, poate, cel mai mare impuls al progresului științific al omenirii.
A căuta un început al materiei, fără de care nu putem vorbi nici de legi fizice, tot în materie este absurd. Cauza apariției acesteia nu poate fi tot ceva material ci ceva care transcende materia. În acest sens Biblia, cu mult înaintea științei, ne vorbește despre creația/apariția Universului din nimic. Abia recent mediul științific a început să facă pași importanți spre acest mod de a înțelege apariția Universului (v. L. Krauss A Universe from Nothing, 2012).
Îi dau dreptate fizicianului Lawrence Krauss care recunoște, ”ca om de știință, nu poți fi sigur de nimic. Există probabilități și improbabilități”. Întrebarea ce apare ca răspuns la această afirmație este: cum, dar, sunteți sigur că nu există Dumnezeu?
Apoi, axiomele sunt aplicate în contextul ”credinței” că enunțurile lor sunt adevărate, unele fiind formulate cu 4 secole înainte de Hristos. Nu contrariază pe nimeni că aceste axiome uneori se contrazic (de ex. a se vedea paralelismul în geometria euclidiană și în cea neeuclidiană), ci ele sunt aplicate cu succes atunci când situația reclamă utilizarea uneia sau a alteia dintre ele. Dacă axioma este o credință, oare nu poate fi credința o axiomă?! De ce își pierde curajul omul de știință când este vorba de credință și devine deodată un glumeț gata să bagatelizeze ceea ce nu cunoaște?
Să nu uităm că știința nu are încă răspunsuri asupra câtorva întrebări fundamentale ale omenirii: cum a apărul Universul? Cum a apărut viața? Ce este persoana umană? Ce este iubirea? Ce este conștiința? Există libertate? Există dreptate?…
Dacă știința nu este omniscientă, atunci cred că nu are dreptul să afirme că nu există ceea ce nu poate dovedi că nu există!
4. Nu poate fi dovedită științific existența lui Dumnezeu!
Nu există timp fără spațiu. Nu există spațiu fără materie. Nu există timp fără materie. În concordanță cu acestea Biblia ne spune că ”s-au întemeiat veacurile prin cuvântul lui Dumnezeu” (Evrei 11, 3) și că ”s-au făcut din nimic”. Cel care a creat timpul nu poate fi decât atemporal. Cel care a creat materia nu poate fi decât imaterial (v. sf. Ioan Damaschinul, sf. Vasile cel Mare).
Știința este empirică. Ea nu poate vorbi decât despre cele ce pot fi demonstrate în planul material, fizic. Ceea ce este în afara acestui spațiu nu poate constitui subiect al științei. Deci, Cel ce a creat materia și care este imaterial nu poate intra sub incidența științei. De aceea sfântul Pavel spune, ca să prezentăm complet citatul de mai sus: ”Prin credință înțelegem că s-au întemeiat veacurile prin cuvântul lui Dumnezeu” (Evrei 11, 3).
Aceată zonă relației dintre temporal și atemporal poate fi un tărâm de frumoasă cooperare dintre știință și teologie.
5. Eu sunt mai mult decât îmi spune știința actuală că sunt
Din perspectivă umanistă individul urmărește doar siguranța și propășirea proprie, individuală, interesându-l de ceilalți doar în măsura în care ”ceilalți” sunt necesari pentru binele propriu.
Ceea ce contrazice viziunea atee asupra persoanei este iubirea față de ”celălalt”, capacitatea omului de a ieși din narcisism și chiar de a se jertfi pentru ”celălalt”. Iisus a contrazis prin tot ce a făcut ca om ideea de individ fără suflet.
Conform teoriei atee, grupurile sunt întemeiate pe baza unor interese comune privind supraviețuirea, hrana, propășirea, dorința de manifestare a puterii ș.a.m.d. Biserica lui Hristos vine și aici să arate că omul este mai mult decât o adunătură de celule ce se luptă pentru supraviețuire întrucât ceea ce-i unește pe membrii ei în jurul lui Iisus este iubirea dezinteresată dintre ei și a lor către Iisus ca răspuns la iubirea jertfelnică a Lui pentru ei.
6. Cred
Cred pentru că sunt sincer cu mine însumi.
Cred pentru că exist.
Cred pentru că nu-s doar un organism ci o persoană.
Cred pentru că sunt liber.
Cred pentru că acesta mă eliberează din închisoarea timpului.
Cred pentru că iubesc.
Cred pentru că cei dragi nu vor dispărea ci ei sunt veșnici.
Mai presus de toate, cred de dragul lui Iisus prin care-L cunosc pe Dumnezeu.
7. Crede și tu!
Pr. Constantin Prodan, Iași
Sarutmana parinte,
Nu stiu daca se poate demonstra in mod „logic” faptul ca exista Dumnezeu.
(Ghilimele pentru ca nici un fel de logica nu este de fapt logica, daca stai sa o analizezi.)
Dar se poate demonstra, cel putin, ca nu exista absolut nici un fel de argumente stiintifice care sa poata „dovedi” ca nu exista Dumnezeu.
O intrebare care distruge din start orice fel de „argument” stiintific impotriva lui Dumnezeu este urmatoarea: „De unde stii ca legile universului au fost mereu aceleasi?”
Si o alta intrebare este: „De unde stii ca legile universului, asa cum crezi ca le stii tu, sunt cele reale?”
Mai sunt si alte intrebari, pornind de la cele de mai sus. De exemplu: „De unde stii ca legile universului material nu sunt modificate, uneori, in anumite locuri si pentru anumite perioade de timp (secunde, minute, ore, ani), desi in restul universului ele sunt neschimbate?” Poate ca asta face Dumnezeu atunci cand au loc lucruri pe care noi le numim „minuni”.
Asta pentru ca in stiinta ateista lucrurile stau asa: biologia se bazeaza pe chimie, iar chimia pe fizica. Deci, in cele din urma, toate experimentele care „dovedesc” ceva (de exemplu vechimea fosilelor, varsta stelelor etc.) se bazeaza pe presupunerea ca legile universului au fost mereu aceleasi.
Deci, daca se da la o parte aceasta presupunere – anume ca legile universului au fost mereu aceleasi – pe care oamenii de stiinta nu au fost pana acum in stare sa o dovedeasca, totul cade din picioare (cand spun „totul” ma refer la teoria gresita a evolutionismului, teoria big-bangului despre care, personal, cred ca este cel putin partial gresita daca nu chiar total).
Poate ca multi oameni de stiinta fac aceasta presupunere tacit sau poate ca nici macar nu se gandesc la aceasta presupunere, insa cred ca ar trebui sa se gandeasca daca vor ca ceea ce spun ei in acest sens sa fie credibil.
Un alt argument sunt minunile. Cand cineva traieste o minune, stiinta incearca sa spuna tot felul de lucruri (neargumentate) de genul „de unde stii ca nu ai avut o iluzie?” si altele ca acestea. Ceea ce as avea de raspuns la asta este: oare toate miile de oameni care au fost vindecati sau ajutati de Sfantul Ierarh Nectarie de la Eghina au avut iluzii? Oare femeia vindecata de parintele Arsenie Boca atunci cand ea avea cancer in ultima faza de metastaza avea si ea iluzii?
Si inca ceva: daca oamenii de stiinta cred ca este posibil ca mii de oameni sa aiba „iluzii in masa” atunci cand cred ca au fost vindecati sau ajutati de Dumnezeu, atunci este posibil ca si miile de oameni de stiinta de pe lumea asta sa aiba iluzii in masa atunci cand cred ca au observat ceva in laborator.
Din mila lui Dumnezeu si cu ajutorul Sfintei Paraschiva, am trait si eu o minune. Cand am fost, cu preotul din parohia mea (sunt din Galati) si cu un grup de credinciosi la Iasi, la moastele Sfintei Paraschiva. Poate ca multi altii au trait-o. Cand le-am atins, moastele erau calde, ca si cum Sfanta era vie, in viata amanteasca. Stiu ca am tinut pana mai mult pe moastele Sfintei, nu a fost doar o atingere fugara. Nici nu stiam ca iau parte la o minune. Daca imi amintesc bine, chiar m-am uitat pe sub racla Sfintei, ca sa vad unde sunt tevile cu apa calda care (imi imaginam eu) incalzeau racla Sfintei! M-am si intrebat, in gandul meu, „oare de ce preotii de aici or fi incalzind moastele?” Poate ca mirarea s-a vazut pe chipul meu, pentru ca preotul cu care eram, parintele Gabriel Ioan de la parohia „Vovidenia” din Galati, m-a intrebat: „Ai simtit si tu?” Atunci mi-am dat seama ca luasem parte la o minune.
Imi cer scuze pentru cateva greseli de scriere in comentariul de mai sus. Am vrut sa scriu „viata pamanteasca”, nu „viata amanteasca”, si „am tinut mana”, nu „am tinut pana”. Si as vrea sa adaug faptul ca, evident, sub racla cu moastele Sfintei Paraschiva nu erau nici un fel de conducte cu apa calda!
Inca ceva: tin sa mai precizez ca, in timp ce simteam acea caldura (ca si cum Sfanta ar fi fost in viata pamanteasca si ar fi avut trupul cald), tineam mana pe moastele Sfintei, nu pe racla. In plus, am simtit ca acea caldura avea ceva supraomenesc in ea, parca „te tinea”, „te patrundea”, in sensul bun al cuvantului, avea ceva care iti atragea sufleul ca un magnet (nici nu cred ca ma exprim bine, nu stiu daca pot gasi cuvintele potrivite).
sunteti batuti in cap, explicati-mi si mie cum vine asta….Luca 19:27. Iar pe acei vrăjmaşi ai mei, care n-au voit să domnesc peste ei, aduceţi-i aici şi tăiaţi-i în faţa mea.
odata un prieten care dadea o interpretare stiintifica tuturor lucrurilor, m-a intrebat cum stiu eu ca Dumnezeu exista, ca doar nu-L vad. Atunci i-am zis ca pe Dumnezeu il vedem in si prin Lucrarea Lui ! de exemplu l-am intrebat daca a fost viu cu o clipa inainte. Mi-a raspuns ca da. Esti viu acum ?! „Da”, mi-a raspuns el. Vei fi viu in urmatoarea clipa (deja clipa urmatoare devenise cea prezenta). „Da” mi-a raspuns el. Ei vezi ?! „Motorul” acesta care tine viata, care o „impinge” inainte, este Dumnezeu.
Apoi l-am intrebat ca daca el vrea sa plece undeva cu masina, nu se duce in masina, baga cheia in contact si porneste motorul apoi masina merge ?! A zis „ba da”. Ei vezi ?! Nu te duci sa ridici capota, sa vezi daca motorul este acolo. Pur si simplu presupui ca-i acolo si pornesti masina direct. Faptul ca masina merge este de fapt lucrarea motorului, dovada clara ca motorul exista, este acolo. Asa si Dumnezeu. Faptul ca noi suntem vii, traim, este dovada limpede ca Dumnezeu ne tine in viata.
Ce este minunat, faptul ca daca traiesti Sfinta noastra credinta Ortodoxa, prin Mila lui Dumnezeu ajungi sa simti pe Hristos Dumnezeu ca este Viu, ca El traieste in inima ta…
DOAMNE AJUTA !
Mircea