„De ce cred în Dumnezeu?”, o întrebare care, de cele mai multe ori, nu poate găsi un răspuns rațional, acceptat de către mintea umană, fără a ști cu adevărat ce se petrece în sufletul celui care este subiectul apropierii de Dumnezeu. Eu, ca majoritatea celor dintre noi, am fost dus de mic copil la biserică, nu atât de des pe cât ar trebui dar îndeajuns de des încât să am amintiri numeroase legate de experiența eclezială a anilor copilăriei. Îmi amintesc cum făceam cruce doar pentru că făceau cei din jur, sau cum așteptam la rândul meu să cânt în strană, văzând respectul de care se bucurau cei ce făceau acest lucru în acele timpuri.
Pe măsură ce am înaintat în vârstă, datorită preotului paroh, am ajuns și în strană, citind la început un psalm-doi, apoi spunând Apostolul, și așa mai departe. Acest context a favorizat și înscrierea mea la un seminar teologic, într-un domeniu ce mi se părea deja familiar și, mai ales, apropiat sufletește. Spre rușinea mea, la acea vreme nu eram apropiat cu adevărat de Dumnezeu, dar contextul m-a ajutat în acest sens.
Din punctul meu de vedere, un număr mare de tineri ce stau în genunchi și se roagă din tot sufletul reprezintă un mare impuls înspre continuarea rugăciunii în particular. La seminar, la sfârșitul fiecărei zile ne adunam pentru rugăciunile de seară, moment impresionant, în special pentru cineva din afara școlii, care avea ocazia să asiste. După încheierea acestor rugăciuni, o mare majoritate dintre noi continuam prin săvârșirea canonului personal, ce putea consta din Paraclisul Maicii Domnului, Acatistul lui Hristos, sau al vreunui sfânt, etc. Ei, aceste momente au fost cele care m-au adus mai aproape de Dumnezeu, pentru că simțeam zilnic modul Său de a interacționa cu mine, ajutându-mă când Îi ceream ceva, dându-mi mereu o stare de liniște sufletească și, în special, ajutându-mă să îmi păstrez sănătatea.
De multe ori stau și cuget la modul în care Dumnezeu interacționează cu tot ce ne înconjoară și nu pot decât să fiu uimit. Chiar astăzi, un părinte profesor de la facultate ne explica modul în care putem înțelege perfecțiunea lui Dumnezeu din perspectiva elementelor chimice. Astfel, dacă hidrogenul și oxigenul sunt combustibili, prin combinarea acestor elemente, rezultă H2O, apa ce are proprietatea stingerii focului. De asemenea, două elemente nocive pentru organism în stare pură, Natriul și Clorul, prin combinare se transformă în Clorura de Sodiu, nelipsita sare din fiecare fel de mâncare consumat de către noi.
Un alt lucru ce sunt sigur că ne emoționează pe fiecare dintre noi e succesiunea anotimpurilor, care, deși au loc în fiecare an și sunt „doar” patru, continuă să ne uimească prin frumusețea fiecăruia în parte, dar și prin cel puțin un motiv ce ne face să îl așteptăm pe fiecare cu nerăbdare: primăvara, pentru florile superbe, atât ca miros, cât și ca feluritul colorit; vara, pentru zilele călduroase și nopțile răcoroase, pentru vacanțe și concedii; toamna, pentru bucuria prilejuită de culegerea roadelor de peste an; și iarna, pentru zăpada moale și pufoasă, și pentru slăvitul praznic al Nașterii Domnului, cu multitudinea de tradiții ce îl însoțesc. De asemenea, iertarea pe care o primim de fiecare dată când călcăm strâmb, iertare ce e, bineînțeles, garantată de o pocăință sinceră, reprezintă pentru mine un alt motiv de credință în Dumnezeu. De fiecare dată când ies de la spovedanie, simt cum se schimbă ceva în interiorul meu, simt un fior de bucurie, bucurie ce nu poate fi, în niciun caz, asemănată cu nicio bucurie lumească, ce vine ca urmare a unei plăceri trecătoare.
Acestea, și nu numai, sunt motivele pentru care eu sunt convins că Dumnezeu există. Frumusețea lumii înconjurătoare și modul în care El intervine în viața mea sunt principalele motive pentru care cred în El. Să sperăm, că asemenea credinței lui Avraam, și a noastră va fi „socotită ca dreptate”.
Emilian V.
